Specific zonei este faptul ca atat portul popular, care se pastreaza in special in satele din zona de munte si este purtat mai ales la sarbatori, cat si dansurile sau celelalte obiceiuri sunt inspirate si au o legatura deosebit de stransa cu elementele vietii cotidiene si, mai ales, cu natura inconjuratoare.

PORTUL POPULAR (tinuta veche, traditionala) - are doar doua culori: alb si negru, care il fac deosebit de elegant si sobru. Albul imaculat si discretele sclipiri aurii, realizate prin broderii de mare finete, ii dau totodata o nota luminoasa si optimista.

CASELE - incaperile contin, ca obiecte decorative, stergare viu colorate, cusute in casa si farfurii ("blide") sau cani ("cauce") inflorate, cu ornamentatii inspirate din culorile campului in plina vara.

Dansurile au ritmul si miscarile inspirate de cursurile de apa care strabat zona:INVARTITA - alterneaza leganarile line cu invartirile ametitoare, la fel cum in domoala curgere a raului Mures se intalnesc adesea vartejuri periculoase.

CALUSARUL - este un joc vijelios, asemenea torentilor ce se rostogolesc pe coastele prapastioase ale dealurilor din jurul satului. Este un dans barbatesc, specific sarbatorilor de iarna, jucat de un grup de minimum 5 sau 7 barbati. In perioada premergatoare Craciunului, tinerii din sat sunt instruiti de un conducator ("vataf"), care cunoaste bine jocul si care le va fi sef intreaga perioada cat vor colinda. Calusarii pornesc in prima zi de Craciun si, timp de doua zile, trec pe la casele tuturor gospodarilor. Dansul, executat de regula in curte, este urmat de colinzi si urari de sarbatori. Gazda ii cinsteste cu tuica si, la plecare, le daruieste un colac si o halca de jambon ("pecie") afumat.A treia zi de Craciun, mamele calusarilor pregatesc o masa imbelsugata, la care sunt invitate fetele din sat si cateva familii tinere. Calusarii mai au obligatia ca, din cele adunate in timpul colindatului, sa organizeze petrecerea de Anul Nou (Revelionul) pentru toti tinerii din sat.

SEZATORILE si CLACILE - se practica acum din ce in ce mai rar. Erau specifice, in trecut, serilor lungi de iarna. La casa unei gazde primitoare, de obicei o vaduva, se adunau femei si fete care isi aduceau cu ele de lucru: torceau lana sau canepa, crosetau, coseau, tricotau. Atmosfera era vesela, pentru ca in timp ce lucrau, femeile spuneau snoave, ghicitori, povesti sau cantau. De multe ori veneau si feciori din sat care aduceau lautari si atunci se incingea o petrecere in toata regula.

STRIGAREA PESTE SAT - este un obicei specific primaverii si are loc, de obicei, in postul Pastelui. Fetele si feciorii satului urca pe dealurile din preajma, de unde rostogolesc la vale roti aprinse. De pe un deal pe altul se infiripeaza dialoguri intre grupuri, sustinute in special prin strigaturi satirice care dezvaluie, nu o data, fapte, apucaturi sai obiceiuri criticabile ale unor consateni. In seara respectiva, insa, nimeni nu are voie sa se supere. Strigarea peste sat este semn ca natura revine la viata, ca s-a terminat cu sezatorile din serile lungi de iarna si ca e momentul ca locul dansului si al cantecului sa fie luat de muncile campului.